Constanța Popescu 
Mamă, m-ai visat!
Eram într-o gutuie și soarele-ți bătea
în geam,
și ochii-ți lăcrimau de atâta lumină!
Mamă, nu eram acolo să-ți prind mâna
încălzită de atâtea sărutări restante,
să-ți mângâi privirea
mândră că mă recunoaște, rod și rost,
de milioane de încercări irosite…
Iată, drumul ne apropie paginile,
mult mai scurte,
amprenta mea pe gând,
e tot mai aproape de capăt
și câte mai aveam de povestit…
eu, cel mai avar contabil
am drămuit iubirea, ca să am
în fiecare dimineață o felie a iertării
cu care șterg neputințele…
