Literatura de azi 
Acest vas fu odată un biet îndrăgostit
Gemând de nepăsarea unei femei frumoase.
Iar toarta era braţul ce mângâia mâhnit
Suavul gât cu-atingeri uşoare, de mătase.
Omar Khayyam, catren
***
După mamă,
după copii
și după iubită
n-am mai aproape pe nimeni
ca ploaia.
Numai de obrazul mamei
mă lipesc așa
ca de ploaie.
Numai pe copii
îi las să mi se urce așa
în spate.
Și numai cu iubita
mă împletesc în dragoste
așa.
Am sentimentul că dacă orbesc,
aș putea să văd cu stropi de ploaie.
Cu ploaia
aș putea să-mi cânt plaiul
de mi-ar seca graiul.
Ploaie, tu –
Aerul meu verde, matern!
Nu știu alții cum sunt,
dar eu,
Fără tine, mă usuc
ca o foaie.
Toate
cântecele mele neînțelese
sunt rugăciuni pentru ploaie.
Grigore Vieru, „Aer verde, matern”
***
Dacă te întreabă cineva
Ce-mi ești tu, femeie, soră, fată,
Să răspunzi că tu ești arma mea,
Singura mea armă-adevărată.
Nu le spune mult mai mult de-atât,
Lasă-i, tot ce vor, să presupună,
Arma mea, mai ai de doborât
Negrul vultur dintre noi și lună.
Moartea care-mi dă mereu ocol
Trebuie s-o faci să nu mai vină,
Nu uita că joci întregul rol
Și în întuneric și-n lumină.
Știu că pentru tine n-am permis
Și că ilegal te port în brațe,
Zică poterașii ce-au de zis
Eu nu merg la iepuri sau la rațe.
Eu pe tine te-am întemeiat,
La primejdii și din somn să scaperi
Și pe cât sunt eu de-amenințat
Contra tuturora să mă aperi.
Orișicâte se vor întâmpla
Să rămâi să-mi răcorești obrazul
Și să fii de-a pururi arma mea,
Chiar și contra mea de va fi cazul.
Adrian Păunescu, „Arma mea”
***
Ningea peste părul ei lung şi negru
peste părul ei ondulat ca Dunărea
ningea, ningea şi ninsoarea se topea
şi părul ei lung şi negru
ca Dunărea de ondulat rămânea
peste delta de inimă a mea,
când ningea şi ningea şi ningea
peste părul ei negru
şi ondulat ca Dunărea,
peste delta de inimă a mea.
Nichita Stănescu, „Cântec”
(grupaj alcătuit de Odilia Roșianu)
(sursa foto: filarmonicaarad.ro)
