Crisanta PredescuCrisanta Predescu
19.02.2020

UNITER – povestea celor 30 de ani

„Teatrul este poezia ce se desprinde din carte și devine omenească.”

                    Federico Garcia Lorca

Sunt mulți oameni pe lume iubitori de teatru, din cele mai vechi timpuri. De ce oare? Simplitatea răspunsului o conține plăcerea manifestată în prezența oricărei forme de artă, teatrul fiind una maiestuoasă.

La noi în țară, cei care, în adevăratul sens al cuvântului, au îmbrățișat arta teatrală, cu interpretări excepționale, au fost și vor dăinui de-a pururi. Teatrul nu poate fi lăsat să moară, căci da, el educă minți și exprimă stări emoționale puternice, fără de care umanitatea ar fi atât de lipsită de conținut cultural.

În ziua de 19 februarie 1990, uniunea reprezentanților oamenilor de teatru s-a produs. Actori, regizori, scenografi, critici, secretari literari și teatrologi, treizeci și cinci de oameni  și-au strâns mâinile și au legalizat această instituție de cultură a teatrului, UNITER.

În prezent, activează un număr de 1819 de specialiști în teatrologie care susțin, protejează și muncesc din greu pentru ca arta teatrală să-și îndeplinească principalul rol: acela de a bucura spectatorii săi înflăcărați și de a premia devotamentul și dăruirea celor implicați în fenomenul teatral.

Cel mai valoros program susținut în cadrul UNITER este Gala Premiilor Uniter, inițiat și coordonat de Ion Caramitru, directorul Instituției. Prima ediție a acestei manifestări de omagiere, cunoscută, neoficial, drept „Gala Oscarurilor Teatrului Românesc”, a avut loc în 1991. De-atunci, timp de 30 de ani, s-au acordat distincțiile Uniunii pentru fiecare stagiune teatrală încheiată, după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu de selecție. Rolul hotărâtor final l-a avut mereu un alt juriu care, exact în seara Galei, prin vot secret, stabilește câștigătorul fiecărui premiu. Printre categoriile pentru care se acordă premii sunt: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu, cel mai bun actor, cea mai bună actriță, critică teatrală, teatru radiofonic, teatru TV, debut, diplomă pentru cea mai bună producție a școlii de teatru.

Senatul UNITER acordă Premiul pentru întreaga activitate, un Premiu pentru Excelență, iar Premiul pentru cea nai bună piesă românească a anului este oferit de Fundația Regală Margareta a României.

Trofeul este realizat de artistul plastic Ion Bitzan.

În anul 2002, UNITER a demarat o altă acţiune anuală – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, cu scopul sensibilizării opiniei publice în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii în vârstă din întreaga ţară, care au probleme financiare sau de sănătate.

Uniunea este membră în mai multe reţele teatrale şi culturale naţionale şi europene, fiind reprezentantul acestora pentru România.

Echipa revistei Literatura de Azi urează  „La mulți și buni ani!” Instituției UNITER, felicitând membrii Uniunii pentru implicare, tenacitate și progres în activitatea teatrală.

(sursa foto: uniter.ro)