Arta de a visa fără vise
Nu se învață în nicio academie de arte și iluzii
Cum nici la catedra de fericire a bărbosului Marx
Nu se vorbește despre utopii
Suntem lăsați să ne descurcăm singuri
Noapte de noapte
Cu angoasele noastre și aripile crestate
De orice croitor concediat
Cu somniferele noastre placebo
Care nu mai pot ameți nici șoarecii
Pe care se încearcă viitorul
Planeta e insomniacă
Sinucigașii sunt somnambuli treziți la realitate
Înainte ca noaptea să se sfârșească,
Bătrânii sugari ai lumii de dincolo
Pregătită să trimită visători din alte galaxii
Care vor căuta și ei
Poteca întortocheată sau linia dreaptă
Nici ei nu vor ști
Că nu toate visurile se trag din vise
Și laptele nu curge din Calea lactee.