Ne-am iubit printre haine de toamnă

Înainte de-a pleca, am sunat-o pe Alina şi am avut norocul să-mi răspundă chiar ea. Ultimele două zile la New York le-am petrecut împreună. Am invitat-o la un restaurant indian pe Queens Bulevard, în care eram numai noi doi. Am mâncat în tăcere un curry pişcăcios, privindu-ne în ochii. Ne dăduseră lacrimile şi ne ieşeau pe nas toate condimentele acelea exotice cu care nu eram deloc obişnuiţi. I-am luat mâna şi i-am mirosit-o. O adulmecam ca un câine în călduri. Corpul ei avea un miros care mă ameţea şi care apucase să-mi pătrundă adânc în simţuri atât cât fusesem împreună.

– Ai o altă privire, mi-a spus ea. Pari mult mai liniştit.

– Ce mai ştii despre Erick?

– Şi-a revenit şi a plecat la un colegiu în California. M-a întrebat mereu de tine…

– V-aţi mai văzut?

– Am cântat împreună de câteva ori… Am simţit pentru prima dată viermele geloziei sfredelindu-mi stomacul. Prima gelozie e ca şi prima iubire, nu se uită.

– Te-ai culcat cu el? Nu mi-a răspuns şi mi-a zâmbit misterios.

– Eşti gelos? Nu i-am răspuns nici eu.

Am condus-o apoi spre casă şi cum nu voiam să ne despărţim am invitat-o la un film. M-a refuzat. Era vineri după masa şi, înainte de-a ajunge pe strada ei, s-a răzgândit brusc şi mi-a spus s-o aştept într-o oră pe Austin Avenue, locul de promenadă a lumii bune din Forest Hills şi Kew Gardens. O stradă plină de restaurante, magazine scumpe şi bănci.

Era în octombrie, dar vremea era frumoasă ca vara şi era plin de tineri gălăgioşi care făceau cumpărături sau hoinăreau excitaţi, în aşteptarea sfârşitului de săptămână. Oamenii din New York aşteaptă week-end-ul altfel decât ceilalţi oameni. E ca o altă datorie pe care o au faţă de viaţă, datoria de-a se distra cât mai zgomotos şi mai sălbatic, un fel răzbunare pentru ceea li se face în cursul săptămânii. Eu pierdusem şirul zilelor în deşert unde nu exista week-end. Alina a apărut îmbrăcată într-o fustă de piele neagră scurtă şi pe corp care, alături de ciorapii vişinii şi de cizmele înalte pe care le purta nu se potriveau deloc cu imaginea pe care o purtasem cu mine. M-a luat de braţ dezinvolt şi m-a invitat să merg cu ea.

– Unde mergem?

– La o petrecere. Hai, nu fă mofturi, pentru că ştiu că-ţi plac petrecerile tari. E la doi paşi.

Am ajuns în Kew Garden la una dintre prietenele ei pe care n-o ştiam şi care-şi sărbătorea ziua de naştere în apartamentul părinţilor. Erau acolo şi câţiva foşti colegi care se purtau cu mine ca şi cum n-aş fi fost niciodată unul de-al lor. Eram singurul care nu participase la Prom, acea festivitatea de terminare a liceului pentru care în America se cheltuiesc bilioane şi care lasă în urmă nişte oftaturi şi câteva poze care se înrămează şi se spânzură apoi pe nişte pereţi până se decolorează. Asistam la un fel de continuare a acelei celebrări, deoarece proiectau pe un ecran imagini de la Prom, în care fetele purtau rochii lungi de seară, iar băieţii fracuri. Arătau ca nişte pinguini împăiaţi. Mă simţeam stingher între ei. Am început să hoinăresc singur prin acel apartament uriaş, până am găsit pe un coridor o chitară acustică. Am intrat într-o cameră plină de haine, am acordat chitara şi am început câteva acorduri care-mi umblaseră prin cap cât hoinărisem în deşert. Notele curgeau discret şi liniştitor, ca apa de pe fundul canioanelor. Nu băusem şi nu fumasem nimic de când plecasem şi cu toate astea un fel de beţie plăcută îmi inunda capul. Scăpasem de furia surdă în care intrasem de când aflasem că mama e închisă şi că în procesul care urma ea va fi singura condamnată. Mi-era clar că dacă va vorbi sau dacă eu nu-mi voi ţine gura vor fi în stare să mă facă să dispar. Muzica mă liniştea mai tare ca un calmant.

Uşa acelei camere se deschise încet şi Alina se strecură înăuntru.

– Nu te opri, mi-a spus. Îmi place ce cânţi.

Am continuat cu acele acorduri, deşi dincolo dăduseră drumul la staţia de muzică care bubuia tare. Simţeam podeaua trepidând pentru că începuseră să danseze. Alina a închis uşa pe dinăuntru şi a stins veioza care lumina slab. Am lăsat chitara jos, iar ea a venit direct peste mine. Ne-am întins peste hainele celorlalţi, care zăceau aruncate în pat şi ne-am iubit sălbatic. Fusta de piele era destul de scurtă ca să fie suficient s-o ridice numai puţin, iar chiloţii pe care-i purta aproape că nu existau. Părea o altă fată, mult mai experimentată, cu un alt trup şi alte gesturi, care învăţaseră drumul întortocheat al plăcerii. Aproape că-mi rupea buzele cu dinţii şi m-a desfăcut la curea şi apoi la şliţ cu o viteză şi-o pricepere pe care nu i-o bănuiam. Mâna ei ştia ce să facă.  A început să mă sărute pe gât şi cu asta m-a terminat repede. Am gemut amândoi ca nişte animale rănite, răscolind hainele de toamnă ale foştilor noştri colegi. M-am întrebat speriat de unde învăţase ea toate gesturile astea atât de bine. La plecare, era supărată pentru că nu-şi găsea chiloţii pe care eu îi furasem şi-i băgasem într-un buzunar. Aveam să-i port cu mine prin deşert ca pe un steag al victoriei, nu pentru că erau marca Victoria’s Secret, ci pentru că erau ai Alinei şi pentru că aveau să păstreze multă vreme mirosul corpului ei.