În continuarea teoriei mitologice (sau chiar paralel) apare teoria „indianistă” („migraționistă”) a lui T. Benfrey, conform căreia basmele au o singură sursă (India budistă), de unde motivele „migrează” în cele mai diverse moduri (războaie, contacte culturale, comerț etc.). Spre Europa ar fi existat trei căi mai importante de pătrundere a motivelor:
1. dinspre țărmul estic al Mării Mediterane spre Apus, în Spania, unde arabii și evreii au format un stat, întemeind cultura maură;
2. dinspre Orient, prin arhipelagul grecesc, în Sicilia;
3. din Asia, prin Bizanț, în Peninsula Balcanică și apoi spre Europa răsăriteană.
„Migrația” ar fi cunoscut, după T. Benfey, două perioade mai intense:
a) campaniile lui Alexandru Macedon și epoca elenistică (sec. IV-II î.e.n.);
b) cuceririle arabe și cruciadele (sec. X-XII e.n.).
Teoria a fost repede îmbrățișată de folcloriști; în sfârșit, se părea că asemănările (identitățile) din creația orală universală își găsiseră explicația.