Valeriu Cristea 
Îl poreclisem Golemu’, după titlul unui film cehoslovac, o comedie de mare succes în epocă. Era (de aici comparația cu miticul personaj al ghetoului praghez medieval) un bărbat înalt și voinic, care – o știam chiar de la el, ni se lăudase – făcea dimineața gimnastică și ridica haltere; un om de altfel citit, deștept și spiritual, atît de sigur de autoritatea lui de profesor și de director, pe care, într-adevăr, și-o impunea cu ușurință cînd voia, încît își permitea, uneori, să fie „neserios”: glumea cu noi în timpul „orelor”, ba chiar ne și cînta, așezat la catedră, cu o voce reținută, ca să nu se audă în celelalte clase, un cîntecel cu text ironic-indecent, doar în aparență deocheat (dar tocmai în această „aparență” consta hazul lui); „Ce te uiți în cur-,/ Ce te uiți în cur-,/ Ce te uiți în cur-tea mea/ Parcă tu n-ai cur-,/ Parcă tu n-ai cur-,/ Parcă tu n-ai cur-tea ta.”
În ziua aceea de început de martie părea însă un cu totul alt om; niciodată nu-l văzusem mai serios, mai hotărît să-și impună voința: timpul glumelor complice trecuse, ca și cum n-ar fi existat vreodată. Și totuși o altă solidaritate se năștea între noi, chiar atunci, în acele clipe crispat-solemne; atitudinea lui impunătoare exprimînd nu numai gravitatea evenimentului, ci și gravitatea riscului căruia ne-am fi expus cu toții – directori, profesori, elevi – dacă lucrurile s-ar fi abătut fie și cu o iotă de la „scenariul” prestabilit, parcă ne sugestiona, ne hipnotiza. Nu degeaba îl poreclisem Golemu’, forța ce emana din el ne impresionase. Calm, autoritar (părintește autoritar), ne-a avertizat să nu lipsească nimeni a doua zi, sub nici un motiv, apoi ne-a comunicat ora la care urma să ne adunăm în curtea școlii, cum să fim îmbrăcați etc.
Apelul directorului nostru s-a dovedit convingător: a doua zi nu a lipsit nimeni. Clasa noastră ocupa un sector pe una din străzile principale ale orașului, în apropiere de marea piață a catedralei romano-catolice. Stăteam aliniați perfect în șiruri lungi, depărtate unul de altul. Cînd au început să bată clopotele, am îngenuncheat cu toții, în același timp, ca un singur om, exact așa cum se dorise.
