Era evident, în schimb, pînă și pentru mine, un copil (copiii înțeleg aproape tot ce înțeleg oamenii mari, numai că dau o altă însemnate lucrurilor pricepute și de ei, le accentuează diferit) că profesorul de geografie e cam oportunist: ne preda plin de zel geografia URSS și îi persecuta pe băieții „de familie bună”, de ai căror părinți, pe care îi cunoștea, considera că e cazul să se dezică. „Ai avut parte numai de puf, miere și unt”, obișnuia el să reproșeze unuia sau altuia din acești băieți, cînd respectivii se făceau vinovați de ceva. Era un bărbat înalt, aproape bătrîn, cu un nas cărnos și roșu din pricina unui etern guturai, cu o față vicleană și rea, de babă vicioasă; „Za, za-baikale, za-za”, nu obosea el să ne explice gesticulînd energic și descriind cu podul palmei un fel de acoladă, ca să ne intre mai bine în cap că „za” înseamnă „peste”, „dincolo”. Elevii din primele bănci se plîngeau că scuipă cînd vorbește și promiteau – gluma era una din cele mai gustate în clasă – să-și aducă de acasă, pentru următoarea oră de geografie, umbrelele paterne. (Văd că mi-a „ieșit”, ca unui inveterat prozator schematic, un personaj total negativ, cum desigur că profesorul Tătaru n-a fost, nu putea să fie. Selective, parțiale, amintirile , nedreptățind pe alții, îl culpabilizează pe cel care le are. Mai ales cînd obiectul lor a părăsit de mult, cum în mod sigur e cazul profesorului de geografie, această lume, trecînd dincolo, za – ca să-i folosesc obsesiv prepoziție. Măcar de-ar avea parte, acolo unde se află acum, numai de puf, miere și unt ca în paradisul copilăriei lor, de fii de oameni mai mult sau mai puțin bogați, acei elevi pe care se simțise cândva să-i demaște la orele lui de geografie de pe pămînt, de pe pămîntul bîntuit pe atunci, dincolo și dincoace mult de Baikal, de lupta de clasă, obligatori pînă și în… clasă.)
Valeriu Cristea 13.12.2025
Profesorul de geografie
