În lumea fermecată a basmelor

Născut într-o familie destul de înstărită, Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703) a avut şansa să studieze dreptul, dar şi să intre în contact cu tot ce înseamnă artă. Prin activitatea sa de promovarea a studiului literar şi al artelor, Charles Perrault a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici și moderni”.

Membru al Academiei Franceze, acesta a cules poveşti populare transmise pe cale orală din generaţie în generaţie şi le-a repovestit mai întâi pentru distracţia copiilor lui, cu talent, dând naştere unui nou gen literar: basmul.

Cu toate acestea, Degeţel era mai deștept decât toţi și pricepea foarte multe lucruri, dar nu-i plăcea să trăncănească.

În sfârșit, totul ar fi mers cum ar fi mers în casa pădurarului, dacă n-ar fi venit un an tare secetos, nu i-ar fi încolţit o foamete atât de mare, încât „pădurarul“ (căci așa i se zicea, fiindcă tăia copacii din pădure) și nevasta lui hotărâră să se descotorosească de copiii pe care nu mai aveau cum să-i hrănească.

Și într-o seară, pe când băieţii dormeau, pădurarul se așeză dinaintea vetrei cu nevasta lui și-i spuse, simţind cum i se strânge inima de durere:

– Ascultă, nevastă, vezi și tu bine că nu mai avem cu ce ne hrăni copiii. Și decât să-i vedem murind de foame sub ochii noștri, mai bine îi ducem mâine în pădure, îi punem să culeagă găteje, și noi plecăm încetișor, lăsându-i acolo.

– Of! Of! Vai și amar de mine! Ai putea face tu una ca asta? strigă îngrozită nevasta pădurarului.

În zadar încercă acesta să o lămurească – sărăcia nu le îngăduia să-i mai hrănească, femeia nu se putea învoi să-și părăsească copiii și pace. Era săracă, într-adevăr, dar era totuși mamă.

(„Tom Degeţelul”, traducere Victor M. Popescu)

„Foarte încântat de această ispravă, motanul porni  înspre palatul regelui. Ajuns acolo, ceru o audienţă  şi fu condus la etaj, unde se afla camera regelui. Intră şi făcu o plecăciune în faţa acestuia.

– Sire, îi spuse motanul, v-am adus un iepure din crescătoria Marchizului de Carabas (acesta era titlul pe care îl născocise pentru stăpânul său). Acesta m-a trimis să vi-l ofer din partea lui.

– Spune-i stăpânului tău că îi mulţumesc şi sunt foarte încântat de gestul lui, i-a zis regele.

Într-o altă zi, motanul s-a ascuns într-un lan de grâu şi a lăsat sacul larg deschis. Două potârnichi au intrat în sac, iar motanul, trăgând tare de şnurul sacului, le-a prins pe amândouă. Apoi a plecat şi i le-a dus regelui, aşa cum făcuse cu iepurele de la crescătorie. Regele a fost foarte încântat de potârnichi şi i-a dat motanului un cadou.”

(„Motanul încălţat”, Victor M. Popescu)

Imagine de pe libris.ro