Carmen Firan 
Ce-ai să faci în viitor?! Mă întrebau părinții
De fiecare dată când ceva ieșea din raza lor de control
Ca degetele lungi ale unui pianist amator
prin mănuși de mătase
Știi ce te așteaptă? O navetă la țară
O garsonieră fără bucătărie
Sau și mai rău veri lungi la mare
Să le arăt străinilor litoralul
Viitorul era mai degrabă un balansoar simpatic
Decât un balaur înfricoșător
Mă legănam numărând eclipsele de soare
Pe viitor nimeni nu dădea doi bani
Ne nășteam dimineața în mirosul de covrigi calzi
și muream în fiecare noapte la lumina lămpii cu gaz
fericiți inconștient ca timpul
pe care nu-l mai număra nimeni
până într-o zi când s-au deschis ușile la perete
și libertatea a dat năvală clocotind
de promisiuni în alb, ținuturi nevăzute
și viziuni roz despre o lume
deja mânjită cu cărbune
ne-a căzut viitorul pe cap
și ne-am ascuns fiecare pe unde-am apucat
balaurul ne-a furat timpul tot
și l-a îndesat într-o cutie de iphone mai deștept
decât toți înțelepții din antichitate
mai sumbru decât toți filosofii la un loc
mi-e frică de viitor,
scâncește un copil al erei digitalizate,
așa cum ți-e frică de întuneric când ești mic,
ce ne așteaptă?
mai bine dormi, răspunde Siri,
din visuri nu se alege nimic.
