Mariana Rogoz Stratulat 
În casa veche-am ascultat
gândurile celor ce-au plecat.
Pășind tăcut peste trecut,
am renăscut din caldul lut.
Lăsat-am amintirile-ntr-un gard,
luându-mi copilăria, zâmbetul și-un brad.
Le-am agățat, pe toate, sus, de cer,
să-mi plouă soare, nisipul efemer…
În trupul istovit de reci fiori,
au adormit cuvântul și timpul, uneori.
Un colț de stea se-nchină
pe margine de lac.
Mă-nchid în ochiul răstignit pe crucea
din copac.
(sursa foto: pinterest.com)
