Literatura de azi 
Singurătatea mi-e întotdeauna
Și pretutindeni bună-nsoțitoare,
Asemuindu-mi sufletul cu luna
Care îngheață viața, cum răsare.
Mișcarea-n jurul meu încetinează,
Se micșorează uliți și cetate,
Și oamenii, trecând pe la amiază,
Au gânduri și cuvinte depărtate.
Cui să vorbesc de nu știu ce mă doare?
Cine s-asculte sufletul e-n stare
Cu degetul trecut în cingătoare,
Fără să-mi ceară să-i vorbesc mai tare?
Tu pricepeai din gest. Într-o privire
Păstrai comoara ce-mi lipsea
Și cunoșteai și din închipuire
Ce bolți de cer vegheau deasupra mea.
Dar când venea s-asculte îndoiala
La ușa-ntredeschisă către vis,
Îți auzeam pantoful și podeala…
Și-atunci știam că ușa i s-a-nchis.
Tudor Arghezi, „Pasul dulce”
