Gândurile echipei noastre pentru și despre Eminescu

„Aspectul” despre care cred că merită să discutăm ceva mai mult și mai serios este cât și cum muncea Eminescu. Iar exemplul muncii sale poate fi dat și altora care, socotindu-se geniali, strâmbă din nas la ideea de a fi inspector școlar, sau bibliotecar, sau gazetar, sau chiar scriitor profesionist. Eminescu a muncit cu atâta seriozitate și dedicație în aceste diferite profesii, nescoțând ochii nimănui cu genialitatea lui, ci punând, cum se spune, osul la treabă, încât imaginea Luceafărului trebuie nițel ajustată. Eminescu a fost un Luceafăr foarte pământean, scrupulos la datoria lui de revizor școlar; și un poet-nepereche căruia îi plăceau munca temeinică și cei care o făceau. Înseși versurile lui, care pot fi citite în manuscris, arată o lucrare făcută până la epuizare asupra textului, cu variante în regim perfecționist; iar harta lecturilor sale aproape că sperie prin vastitate. A crede că e suficient să fii „geniu” ca să fii incult și să scrii mai mult decât citești ori că este destul să pari Luceafărul poeziei românești și deci nu te poți „coborî” să scrii un articol înseamnă, după mine, a rata întâlnirea cu adevăratul Eminescu.

Daniel Cristea-Enache, „Munca lui Eminescu”

*

Pe când avea vreo 6 ani, băiatul meu mă ruga să-i citesc din „Luceafărul”. Asculta fără să spună vreun cuvânt și mă gândeam, de fiecare dată, dacă și ce înțelege când versurile respective zboară între noi. Odată, mi-a răspuns întrebării nerostite: „Mama, sună așa de frumos!”

Un singur volum de poezii publicat. Mai mult de 130 de ani de când a plecat. Și totuși, poet național. Cu alte cuvinte, Eminescu. Care pentru mine înseamnă muzica perfectă a cuvintelor bine alese.

Odilia Roșianu

*

Fac un experiment mental. Încerc să îmi imaginez. Dorm. Dorm profund. Cineva mă trezește brusc. Dacă vrei să adaug acestui episod și senzația urgenței, îmi pot imagina că mi se lipește, în momentul trezirii,  un pistol rece de tâmplă. Mi se cere să spun imediat un nume de fruct. Sunt sigură că aș  spune „măr”.  Dacă, sub imperiul aceleiași urgențe, mi se va cere să spun nu un nume de fruct, ci un nume de floare, sunt sigură că aș spune, abia trezită din somn, „trandafir”. Iar dacă mi s-ar cere să spun nu un nume de floare, nici un nume de fruct, nici un nume de munte, nici de țară, de durere sau de bucurie, sau de orice altceva, ci un nume de poet, voi spune, cu siguranță, și fără să clipesc, Eminescu. El e, în subconștientul meu, egalul noțiunii de Poet. Îl duc, probabil, în sânge și în somn.

Căci așa cum fiul e întruparea părintelui, și cum lumina e întruparea soarelui, tot așa, mărul e întruparea fructului, trandafirul e întruparea florii, iar Eminescu e întruparea Poeziei.

Camelia Radulian

*

De la an la an, misterul scrierilor lui Eminescu mi se dezvăluie într-un mod inedit. Cred că, odată cu trecerea timpului, reușesc să înțeleg nuanțe și trăiri pe care mai devreme nu eram pregătită a le desluși. Or, asta este o adevărată revelație!

Ioana Dana Oniciuc

*

În accepțiunea mea, Eminescu reprezintă omul care a iubit poezia, femeia, țara și adevărul. Drama unicității sale este dată de  Cuvântul complet, el însuși devenind cea mai mare ardere  poeziei românești și un etalon pentru toate generațiile ulterioare.

Ramona Müller

*

L-am aflat pe Eminescu, prin poemul „Scrisoarea III”, pe care l-am avut de studiat și de memorat, în clasa a IV-a. Mi l-a citit bunica cu intonație, astfel că de-atunci știu cu adevărat să-l recit pe Eminescu. În următorii ani de școală, la limba și literatura română, marele poet mi-a fost nelipsit, considerându-l cel mai apropiat. Cumva, Eminescu, pentru mine, este asemenea lui Chopin. Unul mi-a transmis prin versuri intensitatea trăirilor, iar celălalt, prin sunete. Și, în viața mea, a contat enorm faptul că sunt născută în aceeași zi cu poetul, simțindu-i astfel atingerea. E doar o presupunere, nu o certitudine. La un moment dat, am avut și o dispută, destul de aprigă, cu o cunoștință, ce susținea că nu el ar fi marele poet al țării noastre. Deși au trecut 20 de ani de-atunci, eu rămân la aceeași idee, cum că Mihai Eminescu a fost și este, pentru literatura noastră, unicul geniu.

Crisanta Predescu

*

E greu să expun niște sentimente alături de scrierile adevăraților prieteni ai cuvântului. Nu sunt o maestră a vorbelor, dar sentimentele mele sunt profunde. Eminescu reprezintă, pentru mine, iubire și suferință, amestecate și separate. Depinde de starea de spirit.

Nu pot scrie mai mult, pot doar simți.

Daciana Loi

*

Pentru mine Eminescu a fost visare (Lângă lacul cel albastru…), iubire (Cobori în jos luceafăr blând…), istorie (Ce e scris şi pentru noi/ Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război), dragoste de natură (Sara pe deal buciumul sună cu jale…), dar mai ales vocea bunicii cântând Mai am un singur dor și Pe lângă plopii fără soț.

Teodorina Bușilă