Literatura de azi 
O vreme, domnul Bumble îl trase pe Oliver după el, fără ca să-i dea nici cea mai mică atenție. Epitropul mergea foarte țanțoș, așa cum îi stă bine unui epitrop adevărat și, fiindcă vântul bătea destul de tare, micuțul Oliver era mai tot timpul acoperit de pulpanele descheiate ale hainei domnului Bumble, care dezvăluiau, spre marea lui mândrie, o vestă umflată de la piept până la burtă și niște pantaloni bufanți de catifea de culoare bej. Se apropiau de casă. Atunci domnul Bumble își aminti și privi în jos blând și protector, ca să-l cerceteze o clipă pe băiat și să vadă dacă era așa cum trebuie pentru inspecția noului lui stăpân.
– Oliver! spuse domnul Bumble.
– Da, domnule Bumble, răspunse Oliver încet, cu o voce tremurândă.
– Ridică-ți șapca aia și ține capul sus.
Oliver făcu întocmai cum i se spusese. Se uită în sus la omul care-l conducea, își trecu dosul palmei peste ochi și simți o lacrimă. Domnul Bumble îl fixă stăruitor și aspru. O lacrimă începu să i se rostogolească pe obraz. Și imediat începu să-i mai curgă una și încă una. Copilul încerca din răsputeri să se abțină, dar nu reușea. Retrăgându-și cealaltă mână din cea a domnului Bumble, își acoperi fața cu amândouă și plânse de-i țâșniră lacrimile printre degetele lui slăbănoage și osoase, înnodându-i-se în final în barbă.
– Deci din ăsta-mi ești! exclamă domnul Bumble, oprindu-se puțin și aruncându-i o căutătură piezișă, deci din ăsta-mi ești! Oliver, tu ești cel mai nerecunoscător și mai rău copil pe care l-am văzut vreodată în viața mea. Ești…
– Nu, nu, domnule, vă rog! vorbi Oliver cu suspine, agățându-se cu toată puterea lui de mâna care ridicase bastonul pe care și el îl cunoștea atât de bine. Nu, nu, domnule, vă rog, am să fiu cuminte, vă promit eu că am să fiu cuminte! Sunt și eu mic, domnule, și atât de… Atât de…
– Atât de cum? îl întrebă domnul Bumble uluit.
– Atât de singur, domnule! Atât de singur! hohoti copilul. Și toți mă urăsc. Of, domnule, vă rog, nu mă urâți și dumneavoastră! Și începu să se bată cu pumnii lui mici în piept și să-l privească a implorare cu ochii plini de lacrimi.
Pentru câteva clipe, uluit, domnul Bumble se uită la Oliver, care cerșea milă și arăta fără să vrea cât este de neajutorat, încercă să bâiguie un cuvânt și, după ce reuși doar să mai îngaime ceva despre tusea lui sâcâitoare, îl rugă pe Oliver să se șteargă la ochi și să devină același băiețel cuminte pe care-l cunoștea el. Apoi, luându-l din nou de mână, merseră mai departe în liniște.
Când domnul Bumble își făcu intrarea, dricarul tocmai trăsese obloanele la prăvălie și-și trecea cifrele în catastifele lui, la lumina palidă a unei lumânări chioare.
– Aha, zise dricarul, ridicându-și ochii din terfeloage și oprindu-se chiar în mijlocul cuvântului. Dumneata ești, domnule Bumble?
– Chiar eu în carne și oase, domnule Sowerberry, răspunse epitropul. Și uite, l-am adus și pe băiat.
Oliver făcu o plecăciune.
– Așa, deci, ăsta-i băiatul, spuse dricarul, ridicând lumânarea ca să-l vadă mai bine pe Oliver. Dragă doamnă Sowerberry, vrei să vii puțin?
Doamna Sowerberry ieși pe dată dintr-o cămăruță din spatele prăvăliei. Era o femeie cu o față ca de scorpie, micuță de statură și foarte slabă, de parcă era intrată la apă.
– Draga mea, spuse domnul Sowerberry cu toată politețea de care era el în stare, acesta-i băiatul de la casa de muncă a parohiei, ți-am spus de el. Oliver mai făcu o plecăciune.
– Vai de mine, spuse soția dricarului, da’ tare-i mic!
– Da, e cam micuț – răspunse domnul Bumble și se uită apoi la Oliver ca și cum ar fi fost greșeala lui că nu era puțin mai mare – e cam micuț, nu zic, dar va crește, doamnă Sowerberry, va crește.
– Ei, da, sigur că va mai crește, răspunse doamna cu țâfnă, dar pe mâncarea și pe băutura noastră. Eu chiar nu prea înțeleg la ce sunt folositori copiii ăștia din parohie, chiar deloc. Costă mult mai mult decât produc. Dar eu nu mai spun nimic, toți bărbații pretind că știu ei mai bine… Hai, gata, șterge-o jos la bucătărie, mai sac de oase într-o piele! Și zicând astea, soția dricarului deschise o ușa laterală și-l îmbrânci pe Oliver pe o scară cu trepte abrupte, într-un fel de pivniță sau beci întunecos pentru cărbuni, cu pereți din piatră umedă.
Charles Dickens, „Oliver Twist”
(fragment ales de Odilia Roșianu)
