Recuzită de imagini

În multe privințe se poate vorbi de existența unei simbolici universale, universalitate explicabilă, după părerea noastră, tocmai prin identitatea naturii umane, a sentimentelor general-umane. Este suficient, credem, să ne referim la lirica populară românească, unde Ov. Papadima descoperă o „recuzită de imagini” (1), în cadrul căreia cerul, râurile, munții etc. capătă valoare de simbol; iar autorul nu exclude legătura acestor imagini-simbol cu vechile practici magice, unde le și caută, de altfel, originea.

Apele mari de netrecut sau marea sugerează imensitatea durerii femeii părăsite; norii îngrămădiți deasupra Dunării concretizează sentimentul singurătății flăcăului luat la cătănie imediat după nuntă; râurile simbolizează obstacole în calea îndrăgostiților etc. Pădurea (codrul) constituie un alt element frecvent în „recuzita” imaginilor din lirica populară românească: codrul înverzit – pavăza haiducului; codrul desfrunzit – tristețea haiducului; bradul – simbol al vieții și tinereții; teiul, plopul și alți arbori constituie tot atâtea simboluri cu semnificații variate.

Așadar, exemplele citate contrazic într-un fel ideea conform căreia un obiect capătă valoare de simbol numai datorită unor însușiri conferite de creatorul popular, și nu datorită unor însușiri naturale, specifice. Există, în majoritatea cazurilor, o legătură directă între însușirile naturale permanente ale unui obiect și funcția de simbol a acestuia; mărul, de pildă, „prin roșeața lui se asociază cu rumeneala sănătoasă a obrazului, iar rotunjimile lui amintesc de contururile sânului de fată. În basm, mărul e un simbol erotic; fata își alege viitorul mire aruncându-i mărul aurit pe care-l ține în mână. În lirică, mărul are același rol de mijlocitor al dragostei” (2). În sfârșit, nu trebuie să uităm că mărul este un simbol străvechi al iubirii, Coșbuc citând în acest sens Biblia, unde mărul este pus la originea vieții, iar Homer „declanșează” războiul Troiei tot cu ajutorul unui măr!

Alte fructe (para), plante (pelinul, măgheranul) sau păsări (cucul, ciocârlia) constituie tot atâtea simboluri în lirica populară românească, ale căror însușiri naturale permanente determină funcția lor simbolică: cucul – singurătatea; pelinul – amărăciunea, tristețea etc.