Adrian SângeorzanAdrian Sângeorzan
16.01.2020

Prima noapte în deșert

În prima noapte n-am făcut nici un foc din cauză că eram complet paralizat şi convins că, dintr-un moment în altul, cineva va veni să mă ia şi să-mi spună că totul nu-i decât o farsă tâmpită făcută să mă sperie puţin. Întunericul s-a lăsat destul de brusc şi, privind cerul, am descoperit că stelele sunt cu mult mai multe şi mai luminoase decât mi-aş fi imaginat eu, dacă m-aş fi obosit vreodată să mă gândesc la aşa ceva. Cineva parcă dăduse cerul la maximum. Era înfricoşător de frumos. M-am urcat pe acea stâncă suspendată, sub care se presupunea că voi dormi şi am privit în jur. Era lună plină şi portocalie; cactuşii, pietrele, scaieţii şi chiar eu însumi aruncam pe pământ o umbră neobişnuită care nu semăna deloc cu cei care-o produceam. Umbra mea, de pildă, părea prelungirea unei fiinţe preistorice de mult dispărute. M-am ridicat în două picioare şi am strigat:

– Hei, hei, hei, hou, hou, hou, ou, uuu…

Am început să scot sunete tot mai neobişnuite care s-au transformat treptat într-un urlet lung şi neomenesc. Urlam ca un animal de mult dispărut, proaspăt trezit dintr-un somn lung şi mă simţeam bine. Mă aflam în deşert şi puteam să fac ce voiam, doar că era noapte şi nu erau prea multe lucruri de făcut. Se făcuse frig, aşa că m-am băgat îmbrăcat în sacul de dormit, care mirosea puternic a om. Am adormit, gândindu-mă că poate înaintea mea adăpostise trupul unei fete. Când m-am trezit, la puţin timp după ce s-a luminat, aveam să constat că intuisem bine, deoarece am găsit înăuntrul sacului două tampoane îmbibate cu un sânge menstrual încă proaspăt.

Am aflat mult mai târziu că cea care dormise în el înaintea mea era o fată de 16 ani din California, fiica unor tipi bogaţi, singura care reuşise să fugă din tabără, din deşert şi poate chiar din viaţa asta. Ajunsese acolo tot din cauza drogurilor, după ce dăduse foc unei case de câteva milioane în Beverly Hills. După ce m-am reîntors la viaţa normală, am descoperit că ziarele fuseseră pline de povestea ei. Au găsit-o după câţiva ani într-o casă mobilă din Arizona, dar nu erau sută la sută siguri că era ea. Se schimbase mult, crescuse, era o femeie zdravănă, arsă de soare, care, în timp ce alăpta un sugar la sân, cu o mână bea bere direct din cutie şi cu cealaltă fuma. Trăia cu un bărbat plin de tatuaje, cu care avea doi copii mici. Nu voise să recunoască în ruptul capului că ea e fata aceea. A refuzat să-şi revadă părinţii şi, când poliţia şi mass media au forţat nota, s-a urcat cu bărbatul ei plin de tatuaje pe o motocicletă Harley Davidson, au pus copiii între ei, au luat-o prin deşert şi au sărit în mare viteză în golul primului canion care le-a ieşit cale.

(sursa foto: abcnews.go.com)