Obiectele-rude ale copilăriei

Cîteva din obiectele pe care le-am întîlnit și de care m-am legat (după cum se vede) pentru totdeauna în anii copilăriei, fără de care eu n-aș fi eu, cîteva din obiectele-rude, însuflețite și subiectivizate prin afecțiunea investită în ele: ceasul de masă fosforescent, al cărui miracol l-am descoperit într-o noapte cînd, prin cine știe ce accident, m-am trezit pentru cîteva clipe de uluită încîntare, cu limbile și cifrele sale ce răspîndeau o fascinantă lumină verzuie și divulgau fără dificultate, în bezna din jur, ora, făcîndu-și cu hărnicie și seriozitate datoria (feeria), alimentat de întunericul compact, de localitate rurală în timp de război (mă aflam în satul C.), un prieten straniu, dar sigur, apropiat, protector (am readormit cu impresia că sunt vegheat de ochiul unei forțe calme și bune); cutia de ceai, din metal subțire, de culoare gălbuie, al cărei capac pictat reprezenta o caravană de cămile traversînd pustiul în căutarea unei oaze ce se afla și ea desenată într-un colț al capacului; covorul turcesc vechi de o sută de ani, turcesc nu numai ca fabricație, ci și ca subiect, înfățișînd un harem, cu dansatoare și spectatori așezați, firește, turcește, pe niște perne; mașina de cusut „Singer”, și ea probabil centenară, și mai ales cutia mașinii de cusut în care mă vîram ca într-o arcă; ciuperca de lemn pentru reparat ciorapii; degetarul; butoanele multicolore de plastilină uleioasă și maleabilă; bucata de parafină adusă și arătată de un coleg de la „aplicație”; albăstreala (pentru rufe); gazul (folosit la „limpezit”, cînd ne spălam pe cap); șapca tip caschetă colonială, căptușită, ce mi-a acoperit întreaga copilărie și de care, cînd a fost dată de părinți împreună cu alte lucruri nefolositoare, m-am despărțit cu mare greutate, într-atît se identificase ea cu mine și eu cu ea; șina de tren ajunsă cine știe cum în curtea casei în care am locuit la Galați, șină pe care făceam să „circule” mici tramvaie improvizate; corăbioare din lemn compact, mirosind a clei de tîmplărie și a vopsea, în a cărei minusculă „cabină” impenetrabilă mă refugiam cu voluptate; cartoanele pentru jocul de loto, împărțite în pătrățele delimitînd, fiecare, o cifră; jocul de popice primit cadou într-o noapte de Înviere; mașina de găurit foile de hîrtie, ca să poată fi introduse și prinse apoi în dosarele cu șină (perforator? Compostor?); paharul cu ceai rece, cu zahăr și lămîie, de pe noptieră, din nopțile cu febră; camioneta albastră, americană, a Telefoanelor din Cluj, ușoară și plăcută, cu care am făcut atîtea excursii în împrejurimile orașului (din cînd în cînd, din ce în ce mai rar, mai zăresc cîte o mini-mașină de același tip și culoare, rătăcind anacronic și complice, parcă anume pentru mine, prin București)…

(sursa foto: antic-shop.ro)