Florica Patan 
Șiroind obrazul lacrimi ne-nțelese
ard necontenit suflet destrămat
în cuvinte blânde să acopăr sensuri
gând să-mi împletească din capăt
de șesuri.
Flori de gheață rare pe ochiuri de
geam, steluțe perfecte îndrăzneț
aprind zile noi ivind din râvnitul timp
adăpostul zilei în seve înalță noul
anotimp.
Cu-nțelesuri noi primăvara urcă din
adânc țâșnește ne-nceput izvor, ape
din pământ proaspete și clare, legământ
făceau pe lumina zilei și pe nopți cu lună
un nou jurământ.
Eu voi trece podul dincolo de umbre
și voi pune lacăt pe tăceri răbdând
în sclipiri de ceață, de amiezi și ceruri
așteptând în veacuri să-mi răsari iubire
într-o zi de miercuri.
