Macrou în sos tomat

Mâncăm acest morman de macrouri

— torpile în sos tomat picant autohton —,

tacticos întrebându-ne

de ce oamenii îşi ruinează viaţa

cu atâta insistenţă, de ce rudele ne uită

când încetăm să le fim pradă,

de ce semenii se înghit hulpav

într-o ţară care poate hrăni

optzeci de milioane de peşti,

de ce heringii se tem de otarii,

otariile se tem de rechinul alb,

rechinul se teme de orcă,

orca de balena albastră,

dar nimeni nu se teme de Dumnezeu,

de ce ruşii beau votca după un castravete

murat înmuiat în smântână şi miere,

de ce călugării budişti adună rezervele

de guano, de ce vietnamezii savurează

congelata budincă din sânge crud de raţă,

de ce migăloasele cuiburi de salangane

sunt potopite în bănoasa supa astrală…

“Gluttony kills more than the sword.”

Dar mâine vom bea alt pahar de vin roşu

pentru circulaţie, pentru bunăstare,

pentru succes, pentru înfiletare,

iolele îşi vor umfla piepturile

părăsind plaja sufletească,

iahturile îşi vor porni sonarele roşii,

iar plasele multifilament vor aduna

taninuri, resveratrol, sângeri,

tacticos întrebându-ne…, destrămându-ne…