Carmen Firan 
Fiecare zi e un miracol
și niciun miracol nu ține mai mult de trei zile
cu fiecare secundă viitorul ajunge să fie prezent
Prezent! răspundeam când îmi auzeam numele
strigat de un profesor plictisit
nu mai avea decât să-și aștepte pensia
singur într-o mansardă și pensia venea
într-un talon adus de un poștaș și el plictisit
care încă își mai aștepta fata plecată în Canada
în aceeași sală de clasă ne revedem peste decenii
unii cu burtă chelie femeile cu fețe drese
grăsuțe îmbrăcate bine trecute înainte de vreme
ne privim în ochi stânjeniți glumim
cât a lucrat timpul cine sunt noii veniți
răsfoim catalogul în liniște grea
strigăm pe rând nume și ani
poștașii au dat bir cu fugiții
taloane de pensie zboară prin aer
ca rațele sălbatice la auzul trăgaciului.
Să se ridice în picioare vânătorul!
Ori cel vinovat să iese afară!
Absent! răspunde cineva într-o doară.
