Florica Patan 
Clădeam iluzii cu el, frumoase iluzii
clădeam, cu el deschideam porți de stele
și praguri de timp nu aveam.
Dar încă ceva mai era, de fi-va cândva și
o moarte, ce compensații primim, cui
i-ar păsa de murim?
Pe lume noi totuși venim, cu pre-stabilite
direcții: să ajut, să mă bucur, să sufăr
de dorul clipei finite.
Să aflu un sens, măcar unul. Pentru o moarte
efecte, linii pe dos existente, în vremuri noi doi
avântați, cu albe ninsori mângâiați.
Fără iluzie viața? cum s-o suport în tristețe
Eternul și efemerul, iluzii pe care contăm
Pun suflet în globul de sticlă.
Clădeam iluzii cu el, frumoase iluzii
clădeam, cu el deschideam porți de stele
și praguri de timp nu aveam.
