Cristina Crețu 
Tăiau porcul. Tata era mulțumit și zicea că e bine că nu avem porc din ăla care sare gardul. Toți râdeau. Ascuțeau cuțitul mare, aduceau paie, tuciul era plin cu apă caldă, afară, pe pirostrii. Mai venea câte un vecin să ajute. „Hai să pun și eu porcul jos”. Și omul venea. Când era în putere, nea Crăciun de devale umbla cu un șorț de piele pe vremea asta și tăia porcii oamenilor. Mama fierbea țuică într-un ibric și le aducea cești cu țuică fierbinte și piper. Porcul zăcea pe paie, cu o gaură mare în gât. Când îl tăiau, fugeam în camera dinspre drum, era cea mai îndepărtată, și îmi astupam urechile bine cu degetele. Mama îmi făcea semn. „Gata, l-au tăiat”. Puneau porcul pe burtă și îl îmbrăcau în paie. Steluțe negre de funingine pudrau zăpada. Câinii lătrau întruna, bucuroși. Spălau porcul și cuțitul aluneca precum o lamă de brici, lăsând pielea curată. Eu căram apă și turnam acolo unde curățau. Înainte să-l ciopârțească, tăiau o cruce pe capul porcului. Mama mă punea să presar sare, lua sânge și-mi punea pe frunte, „Na, să fii grasă ca purceaua!”
Făceam pomana porcului. Intram în casă înghețați și mirosind a fum. Tata era mulțumit, porcul nostru bucura trei familii, „Mie nu mi-a dat nimeni, că n-am avut tată”, zicea și rămânea privind peretele cu ochii sclipind ca de-o lacrimă purtată-n suflet.
