Florica Patan 
– eseu dedicat poemului „Perspectivă” de Marin Sorescu –
Un parcurs liric reconfigurează lumea în complexitatea ei, cu imagini ce ilustrează Întregul spiritual, energetic, cu percepții materializate liric, din ceea ce numim realitatea imediată, oglindită simetric în interiorul sufletesc, într-un flux continuu.
În mișcarea browniană, o particulă sare de pe o orbită pe alta, în anumite condiții, ca urmare, această mișcare devine mai intensă. Realitatea elementară ultimă a fiecărui constituent al Totului căruia îi aparținem ne leagă printr-un cordon de quarcuri, iar noi avem conștiința acestuia, a faptului că suntem parte a energiei universale.
Perspectiva aceasta este transfigurată poetic de Marin Sorescu (29 februarie 1936, Bulzești, Dolj – 8 decembrie 1996, București) în versuri vizionare în care iubirea poate deveni tot mai intensă odată cu „saltul” afectiv și fizic (în imaginar) dincolo de orizont, în adâncime și apoi spre înalt:
Dacă te-ai îndepărta puțin,/ Dragostea mea ar crește/ Ca aerul dintre noi.
Reflecția filozofică configurează un transfer realitate imediată, din ce în ce mai îndepărtată, în realitate lăuntrică, într-un lirism cu accente contemplative, esența viziunii însemnând cuprindere vizuală panoramată, cu o percepție a iubirii la dimensiuni ce cuprind vastitatea terestră și augmentarea emoției:
Dacă te-ai îndepărta mult,/ Te-aș iubi cu munții și cu apele/ Și cu orașele care ne despart.
Verbele „a îndepărta” , „a iubi” și „a despărți” creează emoția estetică a unei stări de grație ce unește inimile prin iubire, amplificând-o vibrațional și conferindu-i forță, intensitate, prin distanțare în spațiu. Iubirea ar putea avea dimensiuni cosmice, prin revărsarea în universul însuși, doar dacă persoana iubită ar cunoaște aceeași perspectivă, intrând în rezonanță cu vibrația lumii… dincolo de munți și ape, dincolo de orașe, apoi până la soare și lună, pe axa verticalității terestru-cosmic.
Dacă te-ai mai îndepărta/ Cu o zare,/ La profilul tău s-ar mai adăuga soarele/ Luna și jumătate din cer.
Elementele realității ce se reflectă unele în altele, până la identificare uneori (în esența profilului feminin transpus frumuseții, strălucirii sau misterului naturii), sunt, în plan simbolic, pași spre cunoaștere și explorare, într-un lirism discursiv, sorescian. Este o cunoaștere a lumii, ca imensitate, dar și a sinelui, ca profunzime, ca trăire emoțională intensă a iubirii, precum și a simetriilor dintre ele, fapt ce conferă unitate lumii și unicitate iubirii în cadrul cuplului de îndrăgostiți, în sensul dat de Ralph Waldo Emerson – „ceea ce dă strălucire Întregului este sufletul.”
PERSPECTIVĂ
de Marin Sorescu
Dacă te-ai îndepărta puțin,
Dragostea mea ar crește
Ca aerul dintre noi.
Dacă te-ai îndepărta mult,
Te-aș iubi cu munții și cu apele
Și cu orașele care ne despart.
Dacă te-ai mai îndepărta
Cu o zare,
La profilul tău s-ar mai adăuga soarele,
Luna și jumătate din cer.
