Aparent, jignirea mă paralizează

Cînd cineva mă nedreptățește grav, atribuindu-mi de pildă o intenție pe care nu o am, sau un (re)sentiment pe care nu-l încerc, nu ripostez. Aparent, jignirea mă paralizează. Par dezarmat, descurajat… Dar niciodată nu sunt mai redutabil ca în aceste clipe! De fapt, jignirea mă rupe brusc de cel care mă jignește, mă închide în mine însumi, în sinele cel mai orgolios și distant. Incomprehensiunea flagrantă îl descalifică definitiv pe cel care a comis-o: ea reprezintă în ochii mei o catastrofă ireparabilă a relației cu el. A încerca să modific opinia celui ce s-a înșelat fundamental asupra mea mi se pare și inutil, și imposibil. Un uriaș dispreț „pasiv” m-a și separat de el pentru totdeauna. Luîndu-mă drept un cu totul altul, el se transformă automat într-un străin, într-un fel de extraterestru al lipsei de afinitate (semenii, locuitorii aceleiași planete, nu pot gafa în așa hal!); îl las deci cu fantoșa lui în brațe și îi întorc spatele. Rareori mă simt mai puternic, ca atunci cînd, jignit în chip absurd, par slab și fără replică…