Nicolae Roșianu 
Balada cere o abordare mai atentă, întrucât, în folcloristica universală încă nu există o unitate de vederi în ceea ce privește delimitarea genului respectiv; nemaivorbind de faptul că unii folcloriști continuă să folosească termenul de baladă în accepțiunea lui tradițională, ce desemnează întreaga poezie populară. Ne-am expus considerentele privind balada ca gen folcloric de sine stătător (1) în folclorul rus, dar ele sunt valabile, după părerea noastră, și pentru folclorul altor popoare. Iată aceste considerente:
Balada este un gen distinct, epico-liric sau lirico-epic, care trebuie abordat alături de eposul eroic, cântecul istoric și cântecul liric. Spre deosebire de cântecul epico-eroic, balada descrie înfruntări de proporții, nu ne oferă acele tablouri de largă respirație epică, specifice sposului; lipsesc faptele mari de vitejie, cum de altfel lipsesc înșiși eroii în adevăratul sens al cuvântului. În comparație cu cântecul istoric, balada nu prezintă tendința reflectării unor realități istorice, mai mult sau mai puțin atestabile; conținutul baladei nu poate fi legat de anumite fapte istorice concrete, iar eroii nu pot fi identificați, ei neavând, de regulă, prototipuri. În cadrul baladei distingem două tipuri: balada propriu-zisă (de atmosferă intimă, apropiată de atmosfera liricii erotice) și balada istorică. Balada istorică însă nu trebuie confundată în nici un caz cu cântecul istoric, deosebirile expuse mai sus fiind notabile. Conținutul baladei este dat de destine individuale (de cele mai multe ori tragice), de conflicte familiale și sociale (dramatice); când aceste destine sunt proiectate pe fundalul istoriei, ia naștere balada istorică. Așadar, în ultimă instanță, balada trebuie definită ca o creație distinctă lirico-epică sau epico-lirică (după ponderea pe care o are elementul liric sau epic); în orice caz, o creație în care sfârșitul eroic optimist este înlocuit, de regulă, cu un sfârșit tragic.
(va urma)
(din volumul „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București)
(1) N. Roșianu, Eseuri despre folclor, p.117-120.
