Vineţeşte-hoţeşte

Atoateîmpărţitorule,

flămânzi mai sunt oamenii veacului!

Au mâncat — vertebră cu vertebră —

coloana infinirii, cu tot cu pietriş de Jiu,

statuetele de Cucuteni, cu străchini şi romburi,

cu coifuri, cu barde, cu fustele milenare,

tumulii, simigeriile şi popasurile turistice,

gura de aur a Sfântului Ioan,

cu dă-le-ncolo de pirostrii, cu odăjdii,

cu manuscrise devorate vineţeşte-hoţeşte,

jurnalele politologice ale becaţelor,

descântatele brăţări magnetice cu zei şi zece lei,

diapazoanele stelare, din naiuri şi zodii,

cu fluiere şi mioare vegetariene, vergele de-alun,

cimiliturile vrăbiilor, basmele de la opt fără zece,

fondul de aur al brânduşelor, botezul pajiştilor,

cardurile pelasge, porţile Raiului,

semafoarele căilor galactice,

ponoarele narciselor, fântânile de aştri,

panegiricele, tropii şi periscoapele…

Slujitorii oamenilor au măturat — fir cu fir —

potecile cu grăunţe pentru întoarcere…

Orătăniile oamenilor au înţesat — coteţ lângă coteţ —

văile lui Aleator-împărat…

Filoxerele oamenilor au cotropit — grătar peste grătar —

umbrele echilaterale ale râurilor…

Flămânzi mai sunt oamenii veacului,

Atoateîmpărţitorule!