Nadia Prigoană 
Prin Apusenii mei cei dragi,
Sub bolta mare, înstelată,
Îmi port paşii pe-o cărare
Şi mă tot mir că-i minunată.
Mă plimb alene prin păduri
Şi-alături frunzele foşnesc,
Adie-un vânt de toamnă acum
Şi ca să-l simt, pasu-mi opresc.
Aici mă-ncarc cu amintiri,
Inspir adânc aer de munte
Ce mi-a înfiripat prin vene rădăcini
Şi au făcut, pentru străbuni, o punte.
Aşa e cu străbunii tot mereu,
Îşi lasă sângele să curgă-n vine
De strănepoţi până când Dumnezeu
Le-a mai lăsa răgaz în astă lume.
