cântec de seară

apa aceea tulbure are înfățișarea unui vultur

câți trecători au descoperit zgomotul din pieptul păsării

într-un cântec de seară

câte felinare s-au stins în casa de carton

în care dragostea se furișase ca un șoarece flămând

și mai ales de câte ori am pus inima acoperiș

în nopțile fără lună

la miezul întunericului va fi un incendiu știam de când am plămădit împreună

vinul din flori-de-mai

dar am lăsat roiul de viespi să urce trunchiul până la ziuă

port armura de pace zilnic îmi deschid un front

ard umbrele în pumnul drept

apoi arunc un buchet de liniște îmi umplu cerul

să plouă cât vrea cu mine cea desprinsă din stânci și desene de suflet

am verificat toate încuietorile

la crama lor o nebună dansează în rochie de țigancă

sigur am mai văzut-o

pe brațele ei înfloresc orhideele stejarii o răsfață la masa de opal

niciunul nu s-a îndoit de sinceritate

îi zăresc umbra în tremurul frunzelor

e târziu însă câteva gânduri îi stau chircite pe frunte

și dansează

dansează…

se rupe din tine și-ți aruncă ultimul sărut pe mare