Proverbiale erau încurcăturile pe care le provoca unchiul Costea, un distrat plin de energie practică dacă împrejurările îi solicitau să treacă imediat la acțiune, un lunatic la nevoie decis, punîndu-se fără ezitări pe treabă… trebuia să vină, să zicem, la gară, ca să întîmpine o rudă din provincie; de venit venea negreșit și încă din timp, cu un aer aferat, dar de întîlnit (deși la plecarea de acasă fusese cu grijă instruit: numărul trenului, numărul vagonului, ora sosirii…) nu-și întîlnea ruda care adeseori ajungea înaintea lui la locuința lor de pe berzei. Monumentală a fost, dintre toate, gafa cu Opera, la care, într-o seară de iarnă, împreună cu tanti Ș., s-a gîndit s-o ducă pe mama, musafira lor, sosită în vizită la București, Conducătorul micului grup era firește unchiul Costea, care și cu acel prilej a dat dovadă de multă decizie și siguranță de sine, ca omul aflat, în capitală și la Operă, ca la el acasă. Ce-i drept, mama s-a mirat nu puțin, odată ajunși, de aspectul modest, aproape discret al intrării, dar, ca provincială, nu și-a permis nici o obiecție, lăsîndu-se în seama călăuzelor bucureștene. Mirarea ei a crescut cînd, lîngă ușă, a descoperit o mătură, de care s-au folosit pe rînd, scuturîndu-și cu grijă zăpada de pe încălțăminte (era o iarnă grea, cu ninsori abundente): „Cîte bordeie, atîtea obiceie”, și-o fi spus mama urmîndu-și rudele care și apucaseră pe un coridor îngust și slab luminat unde curînd le-au ieșit în cale, mai întîi o ceată veselă de femei îmbrăcate ciudat chiar în raport cu cea mai extravagantă modă vestimentară, cu rochii și pălării imense, făcîndu-și vînt cu ample și exotice evantaie, apoi – cum nimeni nu le dădea nici o atenție – o ceată mai sobră de bărbați îmbrăcați încă și mai ciudat, descinși parcă din niște tablouri spaniolești de epocă… Năvala grațioasă a unui grup de sprințare balerine a spulberat ultimele îndoieli, dumirindu-i în sfîrșit pe intruși: confundaseră intrarea lăturalnică, pentru actori, cu intrarea principală a Operei de stat din București! O performanță cu adevărat demnă de unchiul Costea și de naivele lui însoțitoare…
Valeriu Cristea 13.09.2025
„Performanțele” unui distrat
