Literatura de azi 
Am de gând să-mi sigilez toate scrisorile și să le las prin testament, cu clauza să fie desigilate peste 50 de ani…
*
Pot să scriu doar din amintiri, și nu direct după ce un eveniment se produce. Ceea ce observ și văd trebuie să fie filtrat de memorie, astfel memoria acționează că o sită, alegând doar ce este important și caracteristic
*
Deci așa, trebuie să mă însor dacă asta dorești. Dar o voi face doar în următoarele condiții: totul trebuie să rămână neschimbat ca mai înainte, cu alte cuvinte, ea trebuie să locuiască la Moscova și eu la țară și, atunci când am chef, o să o vizitez eu. Nu o să fiu niciodată în stare să îndur acea fericire ce durează zi după zi, o dimineață după alta. Promit să fiu un soț splendid, dar pentru asta să îmi dai o soție care, ca luna de pe cer, să nu apară deasupra mea în fiecare zi. Dar ce e clar este că, fiind însurat, nu o să scriu în nici un caz mai bine.
*
Scriu în condițiile cele mai mizerabile. Am în față o lucrare neliterară, care îmi biciuiește fără milă conștiința, în camera de alături țipă un copilaș venit în vizită la rubedenii, în cealaltă odaie tata îi citește mamei cu glas tare Îngerul pecetluit, și cineva a dat drumul la cutia muzicală, care cântă Frumoasa Elena… Aș vrea să o șterg la țară, însă e deja ora unu noaptea. Pentru cineva care se îndeletnicește cu scrisul, sunt greu de imaginat condiții mai mizerabile decât acestea.
Am marele ghinion să fiu medic, și nu există individ care să nu socotească util să „discute“ cu mine despre medicină. Și când se plictisește de medicină, aduce vorba despre literatură…
*
Din faptul că scriu puțin nu se poate trage concluzia că sunt leneș. Sunt atât de ocupat toată ziua, încât toamna asta n‑am călcat pe la teatru. Între a urmări succesele științei și a lucra este o mare diferență. Eu nu îmi transcriu manuscrisele. Cel mai adesea trimit ciorne, doar pentru Oskolki îmi trec lucrările pe curat și numai atunci când mi se pare că începutul povestirii este prea lung.
*
Nu cred că este nici o șansa să mă leg la cap cu vreo femeie, chiar dacă există o groază de oportunități… mă culc odată cu ea și a două oară nu mai pot … am tot echipamentul necesar, dar nu funcționează – talentul îmi este astfel cu totul inutil…
*
A, dar să vezi ce povestire nemaipomenită am început! (Duelul) Trebuie să o aduc cu mine negreșit și sper că o să o citești. Subiectul este dragostea și am decis să îl prezint în forma unui imaginar scheci satiric. Un bărbat onorabil se încurcă cu nevasta unui alt bărbat onorabil și pune pe hârtie părerea lui despre ce se întâmplă: el trăiește cu ea, părerea lui, s-au despărțit, părerea ei. În povestire mai vorbesc în treacăt despre teatru, despre prejudecățile cuprinse în „nepotrivirile de caracter”, despre Drumul Militar Georgian(2), despre viața de familie, despre neputința intelectualilor contemporani de a aborda „tema rușinii”, despre Peciorin, Oneghin și muntele Kazbek (3)… Doamne Dumnezeule, ce mai salată rusească! Aripile creierului meu se agită furios, dar nu am nici o idee unde încearcă ele să mă poarte.
A.P. Cehov, din scrisori
(traduceri de Iulian Trocaru și Sorina Bălănescu)
(selecție de Odilia Roșianu)
(sursa foto: berfrois.com)
