Mariana Rogoz Stratulat 
Dintr-o scoică
s-a născut o perlă,
a izvorât o mare…
Din câteva fire de nisip
şi un cocor
s-a clădit un mozaic
pe care
mulţi au păşit
spunând
o poveste,
ascultând
freamătul cailor sălbatici,
dansând
pe cuvinte.
Cortina s-a lăsat,
spectacolul
s-a sfârşit.
Aştept pedeapsa
pe ţărm…
Plouă
cu pietre albe,
cu pietre negre…
***
Ştiaţi că?
Ştiaţi că izvoarele
sunt gândurile munţilor?
Ştiaţi că iarba
este suspinul paşilor?
Ieri, vântul
a păcălit norii
şi i-a încuiat
în pădurea de argint.
Cât de mult îmi doresc
să privesc răsăritul soarelui!
Şi-apoi să devin cicoare,
s-alerg cu macul pe răzoare,
să cânt cu ciocârlia-n zbor,
să mor în firul de mohor.
Ştiaţi că oamenii
sunt doar nişte gânduri
pierdute de Dumnezeu?
***
Gânduri
Sloiuri de gânduri
se topesc
în idei,
în mii de cuvinte
ferecate
cu chei.
Curge alene
un râu de silabe…
Se-nghesuie cerbi,
copile şi babe
să cumpere-un verb,
un punct şi-o oglindă,
s-agaţe la toamnă
liliacul în grindă,
să măture fulgii
căzuţi din privire,
să tundă o oaie,
să fure o ghindă.
Sunt gânduri
de noapte,
sunt gânduri
de zi,
sunt negre,
sunt albe
sau poate sunt… gri.
(selecție din volumul „Mozaic în Alb și Negru”, ed. Pim, Iași, 2013)
