Mariana Rogoz Stratulat 
E-atâta liniște în seara mea!
Aud copacii din grădină
cum freamătă a fericire și a stele-ndrăgostite,
cum umbrele își mișcă frunzele
prin timpul meu prelung,
îmbujorat, sfios…
Îți scriu epistolă pe ziduri,
în urma de-asfințit,
pe trunchiul nucului bătrân
– un pustnic rătăcit printre cuvintele
din scrumieră.
E ora când vii la răscruci
să descântăm fluturii fugiți
din sufletul amiezii.
(din volumul Mansarda Timpului, ed. TipoMoldova, Iași, 2018)
