Camelia Radulian 
Îmbrăcându-mă sonor într-o liniște de brad
ca într-o haină de scânduri,
dansând paralel cu iubirea,
în pereții de cuie
ai ultimului nostru vals,
mă fac atât de frumoasă pentru tine
ca o jelanie
din vremea în care îmi vei sfâșia numele
cu fruntea aproape lipită
de marginea macilor.
Eu știu că mă vei îngropa curând
încă dansând naivă
pe lemnul viorii
sub greul mut
al singurei noastre zăpezi.
Dar ea nici n-a apucat măcar
să mai ningă…
