Mariana Rogoz Stratulat 
E toamnă şi e iarnă,
e vreme-amestecată,
e iarnă şi e toamnă,
e vremea mea uitată.
Mă scol în frunze moarte
şi pier în fulgi de nea,
îmi dorm clipa departe
şi-o rog în gând să stea.
E toamnă şi mi-e frunză,
e galbenă, târzie,
mi-e setea arsă-n buză,
e toamnă ruginie.
E toamna albă-n raclă
şi visul mi-e covrig,
mi-e pasul nor şi faclă
şi sufletul mi-l strig.
E rupere de timpuri
şi totu-i străveziu,
nimicul doarme-n câmpuri.
E viaţă şi-i târziu.
(din volumul „Tăcerea fumegândului cuvânt”, ed. PIM, Iași, 2010)
