Prin pădurile umede cu arbori seculari acoperiți de mușchi jilavi, prin cea sălbăticie a coastei Pacificului Canadian – bîntuie fantomatic un urs cam cît ursul brun din pădurile Europei. Rareori poate fi zărit cînd pescuiește somonii țîșnind din undele repezi și limpezi ale rîurilor. Daa, este tare scump la vedere. Este sfios. Daa, este misterios… Este alb. Alb ca neaua. Indieni îl venerează. L-au botezat: Ursul-Spirit. Se spune că ar mai trăi pe-acolo vreo 400 astfel de urși…spirite… M-daa, Ursul-Spirit. De ce e chemat așa? Poate indienii știau odată, tare demult. Poate legendele depănate odată, tare demult…
Eu știu doar atît: oricare ar fi taina Ursului-Spirit, asta e și taina mea.
Offf, m-daa – firește, nu sunt singurul astfel de tăinuitor. Mai sunt vreo 399 asemeni mie.
Asemenea ție?
„… bătrînul husky…
urlă a pustie – plouă…
octombrie surd…”
(din volumul METAFIZICA SIMPLITĂȚII – în pregătire la Ed. Eikon)
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)