Nicolae Roșianu 
După cum este cunoscut, nu există o unitatea de vedere în legătură cu relația mit-basm. Unii cercetători susțin anterioritatea basmului în raport cu mitul (Lang, Wundt etc.), alții, printre care și Lévi-Strauss, consider că aceste două genuri au coexistat, situație ce se menține la unele popoare până în zilele noastre (1). Prin urmare, caracterul sacru sau profan al narațiunii constituie un criteriu insuficient pentru a deosebi basmul de mit. Criteriul morfologic propus de Propp nu poate fi luat în considerare, întrucât există mituri și basme construite după același sistem compozițional; alte mituri, dimpotrivă, n-au nimic comun cu sistemul morfologic al basmului.
Desacralizarea slăbește, desigur, credința în veridicitatea narațiunii, dar nu face loc imediat ficțiunii conștiente. Un mit care nu mai este considerat sacru încă nu devine basm. Iată de ce considerăm valabil acest sistem de indici diferențiali propus de Meletinski pentru definirea relației mit-basm. Operația este posibilă în două planuri: diacronic (mit arhaic – basm clasic) și sincronic (mit și basm la aceeași „populație primitivă”). Al doilea plan este destul de dificil de urmărit, întrucât coexistența a dat naștere unor forme intermediare, „hibride” (mituri-basme sau basme-mituri). Coexistența a două genuri (în cazul nostru – coexistența basmului și a mitului) în folclorul unor populații „primitive” nu exclude însă, după părerea noastră, anterioritatea unuia dintre ele; la fel cum nu poate să excludă posibilitatea ca unul să fie continuarea celuilalt (2). Afirmațiile „basmul se trage din mit” sau „mitul devine basm” trebuie înțelese în perspectivă istorică.
(1) și (2) Cl. Lévi-Strauss, La structure et la forme, în „Cahiers de L’Institut de Science Economique Appliquée”, nr. 7, martie, 1960, p.19
