Florica PatanFlorica Patan
10.10.2019

Ultimul zbor

privește-mă și spune-mi

că nu vrei să mă vezi în cămașa asta

de călăreț prin ape otrăvite,

în acea zi de miercuri, cu nările

în văzduh ca un zmeu

credeam că voi zbura iar în

tării albastre – cenușii, să câștig timp

să supun distanța

până la dorul tău, iată-mă încordat

ca marea dezlănțuită

prăbușit în gânduri ce-mi sunt asediate

de tine

mă gândesc la tine, îmi spuneai,

tu-mi știi ruga, îmi înțelegi pasul frenetic,

mă împaci sub

ploile acide, incerte drumuri,

uneori mă superi, ca un joc pierdut

și iar mă împaci cu un sunet

pus în vorbele tale,

izvoare nesecate, cu o nonșalanță

ce construiește

strategii și câștigă războaie fără mine