Casa boierească Costa-Foru (monument istoric) construită în 1894 de către arhitecul francez J. E. D’ Alfonce de St. Omer (faimos în Bucureştiul sfârşitului de secol) pentru o familie mononucleară cu mulţi copii, se întinde pe două străzi: faţada principala este pe dealul Mitropoliei/Patriarhiei în stilul franţuzesc al unui “hotel particulier” de la sfârşitul sec. XIX, cu registrul principal definit de tema ferestrelor colosale de la piano nobile al salonului casei, accentuate de o lucrătură decorativă în fer forgé. Monumentalitatea ferestrelor sugerează deja din exterior spaţiile supraînălţate ale etajului de reprezentantă. Sub registrul ferestrelor salonului, un alt rând de ferestre executate în acelaşi stil corespunde etajului principal de locuit. La mansardă se văd ferestrele ultimului etaj, locuit de copiii casei.
După aceste date tehnice destinate, poate, mai ales arhitecților sau potențialilor cumpărători ai frumoasei case, este important să spunem că, în multe zile & seri, locul se transformă într-un spațiu cultural extrem de primitor și, de ce nu, emoționant.
Aceeași va fi situația și duminică, 11 octombrie, de la ora 5 p.m., când Nora Iuga va citi din cel mai recent roman al său „Harald și luna verde”, în cadrul „Serilor Literare în Casa Costa-Foru”.
Intrarea este liberă – cititoarele & cititorii sunt așteptați cu drag, mai ales că, după lectură, va avea loc un dialog al scriitoarei cu publicul.