Stelian Țurlea 
Fă-ți patul și dormi! – 19
Se repezeau să-mi spună ce s-a petrecut toți trei deodată, nu înțelegeam nimic și a trebuit să dau bonuri de ordine, să-și aștepte rândul la vorbitor.
– Sunteți amândoi niște lași, le striga Anamaria Baronului și lui Vladian.
– Iar tu ești nebună, zicea Baronu.
– Nebună? De ce? Că n-am rămas sub papuc ca tine și că vreau să-mi trăiesc viața cum mi se pare mie că-i mai bine? Că nu-mi place să fiu sclav și spun ce gândesc?
– Bătrânu nu-ți vrea decât binele, o întrerupse Baronu.
– De ce nu-i spui să-și țină binele ăsta pentru el? Sunt majoră și vaccinată, ar fi putut înțelege până acum că nu-s o biată cocă pe care s-o modeleze el cum îi place, cum face cu fii-su.
– Asta pentru că nu te lasă să te măriți!
– Nici măcar pentru asta. N-o să-i cer lui voie să mă mărit cu cine vreau. Dar mi se părea normal să-l anunț că vreau s-o fac. Iar el să-mi spună vorbele alea urâte, cum nu-l credeam în stare. Și tu îi ții isonul?
– Are dreptate, insista Baronu.
– Aiurea. Mă insultă că mi-ar fi gându’ numai la ce-au bărbații-n pantaloni și d-aia umblu de nebună prin țară cu tot felul de nespălați care-și dau aere că au ademenit fata nu știu cărui mahăr și că-i fac și-i dreg și pe care n-o să se lase el până nu-i vede aruncați la muncă cinstită la strung, să nu mai aibă timp să-mbârlige mințile fetișcanelor. Asta-s eu? Atâta vede în mine o curvă căreia nu-i mai ajung masculii orașului? Să zicem că te doare în fund de mine, că spune că o să-mi aleagă el bărbatul, de parcă aș fi incapabilă sau handicapată, dar nu te doare nici când îți insultă prietenu’ de care susții că ești atât de legat?
– Cu ce l-a insultat? Că a spus că e prea tânăr și nu și-a făcut încă un rost? Și că la fel ești și tu?
– Poate ăsta-i singurul lucru în care avea dreptate. Dar ai uitat cu cât dispreț spunea că nu-și mărită el fata cu un muzicant nici în ruptu’ capului?
De parcă Vladian ar cânta cerșind la colțul străzii sau ar fi un prăpădit de lăutar! De nasu lui nu poate fi acum decât vreun băiat de ambasador sau de director de combinat. Nu-s toți o apă și-un pământ? A uitat de unde a plecat el?
– Nu cred că asta a vrut să spună.
– Aiurea! Ce să zici și tu acuma? Iar prăpăditul ăsta de Vladian stă, se uită, ascultă și nu reacționează ca un bărbat, nu strigă, nu protestează, se ridică și zice doar bună ziua și o șterge ca lașu’!
– Adică ce-ai fi vrut să-i spun? interveni, în sfârșit, în discuție și Vladian. Să transform totu’ într-o scârboșenie de mahala?
– Poate că ai dreptate, se calmă Anamaria. Nu tu trebuia să protestezi, ci deșteptu’ ăsta pe care crapă blugii de bine ce-o duce și se sperie numai la gându’ că-i retează bătrânu’ subvențiile.
– Ia, știi, până aici! protestă fără vlagă Baronu.
– Mi-e milă de tine! Ești o cârpă în mâinile lui, dar îți place să pozezi în leu.
– Fetițo, dacă tot îți ard călcâiele să te măriți, ce mai stai să-l întrebi pe el dacă-i de acord și n-o faci?
– N-ai grijă, o s-o fac, dar mi se părea firesc să știe, că mi-e părinte.
– Și pe urmă, nu se lăsă Baronu, nu pot să zic că n-are dreptatea lui.
– Ce vrei să spui?
– Bă, Vladiane, recunoaște că tipa nu e mai e puștoaică și se face o femeie care nu-i de nasul tău.
S-a lăsat brusc o liniște în care le auzeam gândurile. Simțeam cum se apropie explozia, dar nu știam care va fi primul sfârtecat.
– Ești un porc! spuse Anamaria, într-un târziu.
Vladian se uita la el strângând din dinți, îi vedeam maxilarele pulsând.
– Ești un porc și mi-e rușine că mi-ești frate.
– Ce-ți veni? Ce nu-i adevărat în ce am spus?
– Nu meriți să mai vorbească omu’ cu tine. Ori pleci tu, ori plecăm noi. Alege!
Baronu s-a înșurubat mai bine în scaun, vârându-și mâinile sub cureaua blugilor. Se vedea de la o poștă că nu știe cum să reacționeze, dacă e vreo glumă în care o să cadă de prost, sau o amenințare foarte serioasă. Să-i fi spus că cine sparge sticlele le plătește? N-am avut vreme. Anamaria s-a ridicat hotărâtă de pe scaun, l-a luat pe Vladian de mână și, înainte să iasă, a spus:
– Te așteptăm, Popeye.
Se anunțau vremuri grele.
Nu știam ce să fac. Mă uitam la el și-mi părea rău văzându-l cum stă ca un bleg și nu înțelege ce i se întâmplă. O clipă am vrut să-l îndemn să alerge după ei, să-și ceară iertare și să le spună că anii cât ne-am tocit coatele alături fac mai mult decât o vorbă aruncată din prostie. M-am gândit că ar fi vrut neapărat să știe de ce trebuie să facă asta tocmai el, și nu ceilalți, și m-am lăsat păgubaș. Așteptam să spună ceva, dracului, dar el își turna tacticos bere în pahar și, în timp ce o bea cu înghițituri mari, se uita la mine satisfăcut. Uitase ori puțin îi păsa.
M-am ridicat, l-am salutat și am ieșit și eu. Nici măcar nu mi-a răspuns, eram naiv să cred că ar fi putut spune să rămân.
Anamaria și Vladian ajunseseră aproape de colțul străzii. Le-am strigat să nu plece fără mine.
(din romanul „Fă-ți patul și dormi!”, Editura Pro, 1997)
(sursa foto: nataliagarbu.com)
