Literatura de azi îi urează La mulți ani! lui Stelian Țurlea
***
„Prolificul şi proteicul scriitor Stelian Ţurlea, autor de romane, de cărţi pentru copii, de jurnale de călătorie, de volume de publicistică, este în mod surprinzător el însuşi în tot ceea ce scrie. Între comentariile pe teme de politică internaţională pe care le făcea cîndva la revista „Lumea” şi editorialele pe care le publică în ultima vreme în „Ziarul de Duminică”, există o deplină continuitate stilistică. În acelaşi raport, de continuitate, se află întreaga sa publicistică şi miile de pagini de proză tipărite pînă în prezent. Orice text scris de mîna lui Stelian Ţurlea este inteligent şi captivant, are ritm şi un patetism sobru, un desăvîrşit bun-gust.” (Alex. Ștefănescu)
„Ţurlea aude bine «respiraţia colosală a oraşului şi trosnetele mobilelor vechi». El cunoaşte «neliniştea iradiată de şiretlicurile vieţii» şi detectează acea sumbră perversitate a tiraniei, cînd «indiferenţă putea fi foarte bine numită mulţumire sufletească». Nu avem azi prea mulţi romancieri de o asemenea competenţă.” (Radu Cosașu)
„Relatare despre Harap Alb devine un soi de carte a cărţilor în care este condensată întreaga memorie culturală a lumii, din Antichitate pînă în zilele noastre. Fiecare personaj al cărţii are trăsături, gesturi sau replici care fac cu ochiul spre alte personaje din istorie sau literatură.” (Tudorel Urian)
Stelian Țurlea este colaborator al revistei Literatura de azi, fiind titularul rubricii ROMAN ÎN FOILETON.
Foto: Dinu Lazăr (noiembrie 2013, la lansarea platformei „Literatura de azi”)