Mariana Rogoz Stratulat 
Sunt frunze ofilite pe-aleile din parc,
iar apa din fântână descântă
orașul istovit,
biserica bătrână
și visu-ncărunțit.
Mi-s pașii adormiți
sub brad sau sub castan.
Lumina geme tristă
în brațele amiezii.
E încă vară în trupul meu slăbit.
Privirea-ncet coboară spre
florile de piatră,
spre iarba cu răcoare,
spre nefirescul veac de fum,
de moarte, de stele căzătoare,
în care m-am culcat
în toamna viitoare.
