Şi astăzi ca ieri…

Semănăm vânt şi culegem furtună.

Ne-oglindim zâmbetul hâd în cioburi de lună,

Scuipăm pe-oseminte gumă de mestecat,

Ne pierdem în sufixe greu de-analizat.

Cu-o consoană smulgem aripi de elice-n visare,

Petale fără de care polenul din noi moare.

Leoaica-i îmbrăcată în ochi de sânge,

În fanta ei zăpada deşertului plânge.

Murim pe-ndelete, graţios şi elegant –

Costum gri, cravată, lucios ciorap colant.

Tratăm prietenul la masă cu melasă

Clocotită savant, à la nous, în a viermelui carcasă.

Injectăm cireaşa cu-aromă de kiwi, de-orhidee,

Să se autodenunţe, la serviciul stării celeste, atee.

Memoria pădurii trebuie să piară,

Să crească brânduşa în ghivece de ceară,

Copilul să bea lapte la dozator sau din alambic,

Să uite-orice suflet c-a avut un bunic.

Umplem loteriile de speranţe, gările cu diagrame…

Pildele gem sub restanţe, ticsite-s vieţile cu-organigrame…

Amestecăm ceaţă de toamnă cu grindină de vară

Să guste seva mirifică starea de confuzie astrală…

Şi astăzi ca ieri confundăm viaţa cu moartea,

Mereu indecişi să ne jucăm elegant cartea…