Important este ca nonvaloarea să nu pornească în lume

Ne-am spus părerea despre „folclorul nou”; aici adăugăm că, în accepțiunea tradițională a conceptului de folclor, noul coexistă cu vechiul, inovația afectează în permanență tradiția. Nu există nici o exagerare în afirmația lui I.M. Sokolov, conform căreia „folclorul este scopul trecutului, dar și glasul viguros al prezentului” (1). Numai că, așa cum am mai arătat, folclor nou, în sensul strict al cuvântului, nu poate să existe decât în măsura în care noul, inovația, elementul original deci, respectă tradiția, este acceptat de colectivitate, capătă circulație, devenind el însușii tradiție. Acceptarea nu este însă singura condiție: noul este necesar „să fie permanentizat în timp, să fie istoricizat, tot așa ca fenomenele lingvistice, religioase sau juridice” (2). Este nevoie, prin urmare, de timp în care este necesară și apariția variantelor (semn distinctiv pentru creația folclorică autentică), or în aceste condiții nu mai poate fi vorba de „folclor nou”.

Oferim în continuare un exemplu din folclorul rus, care demonstrează soarta „folclorului nou” neacceptat (respins) de colectivitate: în anii ’20-’30 (și chiar mai târziu) are loc așa-zisul proces de „interpretare nouă” a subiectelor tradiționale, care se împletesc cu tendința unor interpreți populari (de altfel, buni cunoscători ai tradiției folclorice) de a crea basme „noi”, bâline „noi” (novine), despre oameni „noi”, despre „viața nouă”. Cu toate că noile basme sau bâline erau alcătuite pe baza creației folclorice tradiționale, ele nu au constituit decât o încercare de a prelungi în mod artificial viața acestor genuri; iar experiența s-a soldat cu un eșec total. Era de așteptat: neconcordanța dintre noul conținut și forma tradițională a făcut din aceste creații individuale niște pseudobasme (pseudobâline) care în nici un caz nu pot fi considerate folclor. Eșecul este confirmat și de faptul că dintre piesele noi create în perioada respectivă nici una nu a intrat în repertoriul oral (3).

*

Cu toate că nu este folclor (cu atât mai puțin folclor nou), creația populară contemporană constituie o realitate pe care trebuie s-o cercetăm ca atare și să ne străduim, pe toate căile posibile, ca nonvaloarea să nu pornească în lume.

Folclorul tradițional nu poate să dispară. Speciile folclorului – scrie I.C. Chițimia – „sunt de veacuri în continuă înnoire și transformare, lucru care se petrece și în vremea noastră. Unele dispar, dar cele care reprezintă o variație la formele culte și individuale, precum și valori artistice remarcabile, continuă să fie gustate cu emoție și nu este de presupus că vor fi îndepărtate de formele similare culte. Prin urmare, nu folclorul dispare, ci modul strict folcloric de a crea și azi cum s-a creat înainte, ceea ce nu este totuna. Moștenirea valoroasă nu-și poate pierde niciodată valoarea” (4).

Pentru această însă este necesar ca factorii de care depinde valorificarea moștenirii folclorice și a creației populare contemporane să considere criteriul valorii și autenticității folclorice condiție obligatorie a acceptării oricărei producții populare.

(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București)

(1) I.M. Sokolov, Ruskii folklor, p.14

(2) Gh. Vrabie, op. cit., p. 126-127

(3) Vezi și E.V. Pomeranțeva, Sudîbî ruskii skazî, 1965, p. 177-179.

(4) I.C. Chițimia, op. cit., p/ 67

(sursa foto: basilica.ro)