Literatura de azi 
Să dai nume Pisicii e treabă grea, vă spun,
Nu-i vreun joc de vacanţă, ca leapşa pe ghicite –
Mă veţi crede mai întâi pălărierul nebun,
De zic că-i trebuie trei nume
diferite.
Primul, pentru uzul familiei, potrivit rânduielii,
Precum Peter, Augustus, Alonzo sau cum e
Victor sau Jonathan, George sau Bill Bailey;
Toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Sunt şi nume ceva mai bizare, cu son de şerbet,
De bărbaţi şi de dame de lume:
Precum Platon, Electra, Demeter, Admet,
Căci toţi şi-ar dori – de purtat – aşa nume.
Dar pisicii îi trebuie un nume particular,
Dintre cele mai ciudate şi fine,
Altfel, cum să-şi ţină coada perpendicular,
Sau să-şi înfoaie mustaţa, mândră de sine?
Ei, nume dintr-astea pot să vă dau cu duzina,
Ca Munkustrap, Quajo sau Coricopat,
Precum Jellylorum sau chiar Bombalurina –
Nume doar de-o anume pisică purtat.
Dar peste toate-i un nume lăsat la urmă abia,
Iar numele acesta în veci nu-l veţi ghici:
Nici un studiu al omului nu-l va putea afla –
Doar pisica însăşi îl ştie şi nu-l va dezvălui.
Când zăriţi vreo pisică adâncită-n meditaţie,
Motivul, vă zic, e acelaşi mereu – şi anume:
Mintea sa e pierdută în sacra contemplaţie
A gândului la gândul la propriu-i nume:
Inefabilul efabil
Efaninefabil
Adâncul, de necercetat, singularul său nume.
T.S. Elliot, „Numele pisicilor”
(din „Cartea lui Moş Oposum despre pisicile poznaşe”, traducere de Tudor Cristian Roşca şi Viorel Ştefănescu)
