Ileana Popescu Bâldea 
stătea într-un jilț picior peste picior,
pardesiul negru atingea pietrele,
cineva îl mitralia,
dar nu ieșeau din el decât umbrele,
sacadat,
într-un ritm de Gary Moore;
își lăsase mâinile printre cruci
luciul apei, repede, aripi în derivă,
pe un pod, doi cu penele în buzunar,
avion în picaj,
într-un castel creponat, după gratii,
tristețea despletită,
ochii acroșați, tălpile scrijelite,
un dig înalt în formă de vapor
și gândul ei de pe catarg,
dintr-un nor, o piatră alba,
palma de sub cruce care o prinde
și o aruncă departe de tot
pe o stâncă, alt jilț,
altă moarte,
paharul cu whisky, trabucul,
părul ras și o barbă din gânduri…
păsările sunt oameni
îmbrăcați în cămașă subțire
de noapte
