Nicolae Roșianu Tot legat de oralitate se constată un alt aspect care privește schimbările survenite în procesul creației populare. Referitor la comportamentul folcloric – cu compartimentele sale: creație, conservare, circulație, interpretare – se afirmă că oralitatea constituie apanajul exclusiv al creației și interpretării, scrisul apărând doar în procesele de conservare și circulație a piesei folclorice – în sprijinul afirmației se aduc și caietele de cântece întocmite de țărani (1).
Este adevărat, interpretarea rămâne exclusiv orală, nu considerăm însă că afirmația rămâne tot atât de categorică și pentru creație; este tocmai aspectul nou pe care dorim să-l evidențiem: scrisul poate să apară și la nivelul creației, fenomen care devine tot mai frecvent, iar implicațiile lui trebuie să fie luate în considerare în abordarea așa-zisului „folclor nou” sau, mai exact, a folclorului tradițional în repertoriul contemporan. Tot acum apar modificări și în relația individ-colectiv: apariția poetului popular care își „revendică dreptul de proprietate literară” (2) constituie un fenomen tot mai frecvent; se poate vorbi uneori chiar de un anumit „profesionalism” în creația populară contemporană (3).
(din volumul „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București)
(1) M. Pop, P. Ruxăndoiu, op. cit. p. 72
(2) Gh. Vrabie, Folclorul. Obiect. Principii. Metodă. Categorii, p.126
(3) Despre fenomenul folcloric în contemporaneitate vezi N. Roșianu, Destinele folclorului, în vol. Eseuri despre folclor, p. 160-172
