„Din popor în carte” și apoi, invers, „din carte în popor”

Aspectele nou apărute în procesul circulației folclorului tradițional încep să preocupe din ce în ce mai mult pe specialiști. Oralitatea a constituit timp îndelungat unica formă de menținere și transmitere a creației folclorice; cu timpul însă, mai ales în zilele nioastre, colecțiile de folclor constituie, alături de circulația orală (tot mai slabă), o nouă modalitate de conservare a operelor folclorice. Apare astfel următorul fenomen: cartea devine o verigă în procesul de „împrospătare” a tradiției, element deloc neglijabil; avem de-a face cu așa-zisul proces „din popor în carte” și apoi, invers, „din carte în popor”. Fenomenul este complex și uneori aproape imposibil de urmărit, pentru că, odată piesa folclorică tipărită, fiind pusă în circulație, textul scris devine, alături de transmiterea pe cale orală, un mijloc important de conservare și răspândire a tradiției, iar încercarea de a stabili care dintre cele două căi (orală sau scrisă) a adus piesa în repertoriul purtătorului de folclor rămâne, de cele mai multe ori, fără rezultat. Dar rolul deosebit al cărții în revitalizarea tradiției folclorice constituie un fapt real; prin urmare, nu-l putem ignora atunci când cercetăm elementele tradiționale în repertoriul oral contemporan, mai ales că, în condițiile răspândirii științei de carte și a culturii în general, fenomenul respectiv se intensifică, devenind tot mai evident (1).

(din volumul „Folclor și folcloristică”, Editura Universității București)

(1) Vezi N. Roșianu, Stereotipia basmului, p. 155.