Miez. Când vei pleca

Și nu te mâhni. Mâhnirea nu rămâne clară

are gust coclit

străveziu

treci prin ea ca prin încâlcire și nici nu răzbați.

Când vei pleca,

vinovăția ți se va șterge

ca sudoarea cerșetorilor de pe frunte

ba chiar și din riduri dacă te simți înfrânt

Și oricum, oriunde ai fi, nu vei putea fi străin

de mâhnirea mâhnirii. Tot vă veți întâlni. N-o căuta.

Părintele Ioanid, născut bătrân,

mi-a adus vești de la marginea Tibetului

despre luncile de aici. Interesant.

Pentru a te ispiti, spunea doar atât:

acum eșecul nu trebuie să te rușineze

poți despleti o funie pe care să urci

de la tăcerea luminoasă a peștilor

până la uriașele mâini răsfrânte ale câmpiei

și acolo va fi doar o singură literă

întâmplată în mijlocul unui miez

și miezul acela, ține-te bine, va avea dinți.