Nicolae Roșianu Care este replica pe care trebuie să o dăm „folclorului de consum” (de cele mai multe ori, aici este vorba de „cel mai pur kitsch”, presupunând toate tarele acestuia: calitate submediocră, impostura, „aparența înșelătoare a valorii, ascunderea sub un prestigiu mimat, totul cu efect global deplorabil asupra celui neprevenit”)? Replica o preconiza tot R. Niculescu: „Mediile noastre folclorice, în care pulsează încă o vitalitate robustă, conțin un fond de talente de uimitor belșug, mereu împrospătat. Prezentarea periodică a acestora, mulți, fără a-i profesionaliza, în primul rând prin televiziune și radio, prezentarea lor într-o proporție orară substanțial mai mare decât acum, într-o selecție pertinentă și cu o publicitatea asiduă, inteligentă și competentă, ar putea constitui pentru gustul public o alternativă posibilă la star-sistem, o alternativă reală, semnificând însăși bogăția și prețioasa diversitate de modele a geniului național, cu câștiguri însemnate atât pentru patrimoniul general al culturii, cât și în speță pentru încetinirea și compensarea relativă a procesului, istoricește inevitabil, de îngustare a bazei de existență și reproducere a folclorului” (1). Și revenim astfel tot la intervenția folcloristului, a specialistului deci, pentru că această intervenție cere competență, nu aprecieri „după ureche”. Aici apare pericolul noului diletantism; vremea „diletanților utili” a trecut demult. Astăzi orice activitate diletantistă în domeniul folcloristicii poate deveni nocivă pentru destinele creației populare orale autentice (2).
(fragment din „Folclor și folcloristică”, Editura Universității din București)
(1) R. Niculescu, op. cit., p. 370
(2) vezi M. Pop, Folclorul în contemporaneitate, „Revista de etnografie și folclor”, 5, 1971, p. 351, 358; vezi T. Utan, Permanența folclorului, „România literară”, 4 iunie 1981, p. 5
