Cristina Crețu 
Vară. O adiere dulce mângâie coroanele castanilor. Jos, la umbră, un om fără casă stă pe vine și își ține brațele de parcă s-ar îmbrățișa. Un alt bărbat, cu o cămașă albă descheiată la toți nasturii, mânuiește o foarfecă și un pieptene galben, cu pricepere. Omul fără casă, în câteva minute, scapă de claia din cap și asta îl schimbă cu totul. Cel care l-a tuns îi zâmbește. Nu are o oglindă să-i arate noul chip, bărbatul fără casă îl privește cu încredere. Cerul tot e o oglindă limpede. O adiere dulce le mângâie fețele și ei nu au nevoie de cuvinte.
Am găsit un scaun la umbră, în tramvai. E cu spatele față de direcția de mers. Înăuntru e destul de aerisit. Lume puțină, mai mult tineret. În partea dreaptă e soare. O cortină galbenă lasă să se vadă coroanele verzi ale copacilor. Bate un vânticel cald și frunzele se mișcă, șoptind. A urcat un bărbat cu un rucsac albastru și un coș gol de nuiele. Pantalonii, în zona genunchilor, sunt lucioși, cleioși. Citesc dintr-o carte. Cineva vorbește mai tare. Două fete chicotesc. Dintr-odată, un miros de tămâie mă învăluie. Întrerup cititul. Bărbatul care mai devreme urcase își ține coșul pe genunchi.
Spre mine străbat niște raze aurii și nu știu de ce mă gândesc la copilărie, la coifurile de ziar cu tămâie, pe care mama le ținea într-o cutie veche de pantofi, lângă coșul nemțesc al sobei din camera bună.
De câte ori văd un gard viu, îmi zic ,,hedge” se spune în engleză, deoarece la primul meu examen de admitere la facultate nu am știut ce înseamnă. În textul cu pricina o fată se da într-un leagăn, îmi amintesc, și mai era un gard viu. Dumnezeu știe cum am tradus, dar nu am luat atunci examenul. A rămas să mai învăț.
Azi tramvaiul se oprise în stație. Pe partea cealaltă a străzii, o fată cu șapcă roșie tundea cu o foarfecă un gard viu. Foarfeca era simplă, fără acumulator, așa că trebuia să depună efort. Harșt! Harșt! Frunze tăiate cădeau neputincioase pe caldarâm. Brațele fetei se încordau. S-a oprit și și-a șters fruntea. Era dimineață, oamenii treceau grăbiți pe lângă ea, fără să o vadă. Fata lucra la spații verzi.
Din tramvai, prin geam, am văzut o fată care scria o poezie pe un gard viu.
